Genealogia moralei

Mistuit de flacarile unui foc mocnit in interior, Nietzsche scrie Genealogia moralei ca pe o exorcizare de zeii moralei traditionale. Glorificarea instinctelor de mila, abnegatie ori sacrificiu de sine i se pare sublima, dar de un sublim aducator de moarte.

Numai intr-o epoca ce se apropie de sfarsit, cand omul nu mai are forta sa traiasca plenar, ci schilodit, ca un creier, ca un stomac ori ca o ureche, morala poate ajunge sa propovaduiasca negarea vietii. Or Nietzsche slaveste viata si elogiaza forta celui care si-o poate asuma, care intelege s-o implineasca, iar nu s-o nege. Daca sub masca imuabilitatii ceea ce era pana acum bun adaposteste devenirea sa, ba, mai mult, ascunde, ca pe o otrava, transformarea in inversul sau, e nevoie de o critica a valorilor traditionale ale moralei, ba chiar de o critica a moralei ca atare. Probabil ca tocmai prin demascarea chipului prezent al moralei se poate ajunge la reconfigurarea ei. Si totusi opera lui Nietzsche nu claseaza problema moralei prin aceea ca o asaza pe cea din urma pe un temei nou. Urmarind demersul sau radical si acid, nu poti totusi sa nu te intrebi daca reconfigurarea moralei chiar ajunge astfel eliberata de orice rest de otrava.

Traducere din germana de Liana Micescu. Traducerea textelor din latina si greaca: Traian Costa