205 retete de post, de Mihai Basoiu

205 retete de post

de Mihai Basoiu

205 retete de post

Titlu:

205 retete de post

Domeniu: Gastronomie

Editura: Meteor Press

Autor: Mihai Basoiu

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 144

Anul apariţiei: 2018

7,00 RON

Potrivit rânduielilor Bisericii, postul este unul dintre mijloacele de sfințenie și binecuvântare a vieții credincioșilor și de desăvârșire morală. Prin post religios se înțelege în general reținerea totală sau parțială de la anumite mâncăruri și băuturi pe un timp mai lung sau mai scurt, însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și fapte reale. Postul este necesar și indicat și din punct de vedere medical, ajutând organismul să elimine toxinele acumulate printr-o alimentație neatentă.

Mihai Bășoiu, maestru în artă gastronomiei, a ales cu grijă cele 205 rețete de gustări, salate, supe, ciorbe, mâncăruri de post și dulciuri. Fiecare rețeta are micul ei secret, de multe ori păstrat prin tradiție și constând în adăugarea celui mai potrivit ingredient sau, dimpotrivă, din evitarea adaugarii unor mirodenii folosite cu prea multă dezinvoltură în bucătărie. Bucățele de post pot avea personalitatea și savoarea lor, conțînând totodată ingrediente cunoscute din cele mai vechi timpuri pentru virtuțile lor de aliment-medicament.

Cartea conține și un capitol dedicat preparatelor din peste, îngăduite în zilele cu dezlegare din post, iar autorul a inclus și câteva rețete inedite, rămase de la bucătari celebri ai Romei antice.

Recenzii

Cartea “205 retete de post” de Mihai Basoiu a apărut la editura Meteor Press în seria de Gastronomie, se află în stare nouă, conține 144 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Newsletter
Abonaţi-vă gratuit la newsletterul nostru!


Pasarea Spin
Pasarea Spin
49,00 RON
32,00 RON

Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2020 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro