Cum s-a romanizat Romania, de Lucian Boia

Cum s-a romanizat Romania

de Lucian Boia

Cum s-a romanizat Romania

Titlu:

Cum s-a romanizat Romania

Domeniu: Istorie

Editura: Humanitas

Autor: Lucian Boia

Starea cărții: Ca nouă

Nr. pagini: 138

Anul apariţiei: 2015

24,00 RON
19,00 RON
Vezi carte

O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.

„Fiecare popor îşi are propria experienţă cu «ceilalţi». Puţine însă în asemenea măsură şi cu asemenea intensitate precum românii. Situat într-o regiune «deschisă» şi multă vreme vag structurată, actualul spaţiu românesc a cunoscut o diversitate de dominaţii politice şi de infuzii etnice şi culturale.“ În Vechiul Regat de dinainte de 1918, populaţia oraşelor era cât se poate de amestecată sub aspect etnic şi cultural. În perioada interbelică, România Mare cuprindea, alături de românii majoritari, o diversitate de naţionalităţi ca niciunde în Europa. Lucian Boia înfăţişează modul cum, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, apoi în perioada comunistă şi în anii care au urmat, această diversitate a dispărut aproape cu desăvârşire. România e astăzi mai românească decât oricând. Din păcate, arată autorul, şi românii s-au „românizat”, rupându-se în mare măsură, prin izolaţionismul practicat de regimul comunist, de valorile culturii occidentale pe care se clădise România modernă.

Marius Chivu, „România pierdută“ (Dilema Veche, mai 2015)

Lucian Boia - Cum s-a românizat România.

Recenzii

Cartea “Cum s-a romanizat Romania” de Lucian Boia a apărut la editura Humanitas în seria de Istorie, se află în stare ca nouă, conține 138 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Pasarea Spin
Pasarea Spin
49,00 RON
32,00 RON

Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2024 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro