Bătrînul care venise la poliţie avea o figură imobilă, stranie, ca o mască ridată adînc, brăzdată în lung şi-n lat de şuviţe înguste, tăioase — desen filigranat în marmură albă. Părul zburlit şi aspru, de un luciu întunecat ca argintul vechi, îi prelungea parcă trăsăturile chipului mortificat, topindu-le apoi, estompîndu-le în aerul din jur. Doar ochii mai păstrau în unda lor de culoarea antracitului vigoarea nealterată a puterii — privire penetrantă, pătrunzătoare, al cărei fior intens vibra pînă departe în cugetul tău.
Bărbatul acela bătrîn, foarte bătrîn — aveam să aflu mai tîrziu că era trecut de optzeci de ani — avea o statură pirpirie, fragilă, delicată ca o talie de băieţandru, era îmbrăcat cu o eleganţă sobră, parfumat cu discreţie, iradia simplitate şi echilibru, vorbea cu blîndeţe, glasul lui învăluindu-te cu armonii baritonale, gesturile lui conferind cuvintelor accente şi nuanţe persuasive.
Venise la poliţie într-o după-amiază, către mijlocul unei veri, se recomandase simplu : Arcadie Stelarii, apoi mă întrebase firesc, ca şi cum mi-ar fi cerut o ţigară : "Nu cumva vă prisoseşte o jumătate de oră ?". conti-nuînd după o scurtă pauză, răstimp în care mă cercetase atent, se convinsese de buna mea credinţă, era mulţumit : "Am nevoie de jumătatea aceasta de oră, ca să vă povestesc unul din cele mai sumbre episoade din viaţa mea."...
Beletristica
