Taram al regasirii, de Constantin Zamfir

Taram al regasirii

de Constantin Zamfir

Taram al regasirii

Titlu:

Taram al regasirii

Domeniu: Istorie

Editura: Militară

Autor: Constantin Zamfir

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 222

Anul apariţiei: 1988

3,00 RON
Vezi carte

Ca să ne arate câte cărţi a scos din teascuri, Constantin Zamfir ar trebui să aibă o mie de mâini. Omul cu o mie de mâini este, totuşi, văzut de aproape, un om cu două mâini, pe care le întinde cu dragoste prietenilor cărţii, şi, cu evlavie. Cărţii. Trăit printre volume, iată-l acum pe Constantin Zamfir cuprins într-un volum. E acelaşi cu cel din viaţa cea de toate zilele, entuziast, generos, lucid. Şi mai ales, dacă ar fi să căutăm un mai ales: un împătimit de istorie. Istoria fiind pentru domnia-sa o permanenţă. O întemeiere, o legitimare, o încredere în tine însuţi, un fel de a fi tu însuţi. Popor, şi om. Timpul devine astfel un fel de oglindă magică în care e judecată lumea, şi în care fiecare pe sine se judecă. Edificîndu-se. Dând măsura sa lumii sale, omul, şi invers: adică, altfel spus - mai drept -, ne aflăm mai pe aproape de grecul care a zis că omul este măsura tuturor lucrurilor. O carte pleacă printre oameni. Drum bun!

Recenzii
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.

Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii.

Cartea “Taram al regasirii” de Constantin Zamfir a apărut la editura Militară în seria de Istorie, se află în stare nouă, conține 222 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | Hartă site

Copyright © 2024 Anticariat.org
Powered by webgraphic.ro